Sprijin prin DONAȚIE: Traseul EcoTrail este o selectie de poteci si potecute, de urcari si coborari prin paduri si fanete in interiorul satului Moieciu de Sus. Potecile sunt calauzele tale catre fanetele si hodaitele localnicilor care ingrijesc acest peisaj de sute de ani. Moieciu de Sus te surprinde mereu, te face sa intelegi cat de grea este munca satenilor pentru a putea intretine fanetele, potecile si hodaitele. Da, este adevarat, din ce in ce mai putini localnici sunt
dispusi sa efectueze aceasta munca. Si la fel de adevarat este ca noi, Centrul de Ecologie Montana din Moieciu de Sus, dorim sa dam o mana de ajutor acestor creatori de peisaje agro-pastorale, acestor creatori de poteci si potecute, acestor custozi ai culturii montane din Carpati pentru a nu se lasa de indeletnicirile traditionale. Cum? Dezvoltand evenimente noi si oferte ecoturistice in zona, astfel incat prin achizitia produselor si serviciilor lor (cazare, masa, produse traditionale locale etc) de catre participanti, sa fie incurajati sa continue aceasta munca de intretinere a peisajului.
SCOPUL EcoTrail: Noi, Fundatia Centrul de Ecologie Montana (CEM), suntem activi in aceasta zona de aproape 30 de ani. Proiectele noastre in destinatia voastra ecoturistica, “Poarta Carpatilor – Fundata-Moieciu-Bran“, le puteti vedea pe pagina www.cem.ro/proiecte/ . Prin organizarea EcoTrail dorim sa amplificam actiunile noastre, sa le extindem si sa le diversificam. De aceea avem nevoie de VOI, de sprijinul vostru, de donatiile voastre, pe care noi il vom multiplica incercand sa cofinantam proiecte pentru dezvoltarea sustenabila a zonei.
DORINTELE NOASTRE:
Principiul Protectiei Mediului nostru: Nimic nu este mai important pentru noi, oamenii, decat mediul natural si cultural in care traim. Grija care trebuie sa o purtam pentru a polua cat mai putin mediul inconjurator, mai ales in vederea diminuarii actiunilor si efectelor acestora asupra modificarilor climatice pe care le provocam, devine aproape imperativ sa organizam doar evenimente cu un impact minim asupra mediului.
Dar ce inseamna asta concret pentru EcoTrail?
“fara plastic” – noi, ca societate, nu numai ca utilizam combustibili fosili pentru a ne deplasa, din pacate chiar si pentru cele mai scurte drumuri care ar putea fi parcurse lejer pe jos, si pentru incalzirea caselor, locuintelor si birourilor noastre, dar folosim din ce in ce mai mult plastic in viata de zi cu zi. Ca este vorba de ambalaje, de imbracaminte, de lucruri de uz casnic, ca sunt materiale de constructie, ca este echipament sportiv, sursa principala este si ramane un zacamant fosil care prin ardere sau prelucrare emite CO2 in atmosfera. Noi dorim sa diminuam la maxim acest prost obicei: nu vom utiliza articole de unica folosinta la punctele de alimentare si hidratare si nici la PastaParty sau duminica la Brunch. Ce inseamna asta pentru tine ca participant la eveniment? Vei aduce de acasa atat bidonul pentru parcurgerea traseului, pahar sau bol si furculite pentru PastaParty. Simplu de tot!
“fara drumuri lungi in masina singuri” – veniti impreuna si folositi intreaga capacitate de transport a masinii; veniti cu bicicleta; spuneti sustinatorilor vostri sa foloseasca bicicleta si sa lase masina in parcare daca doresc sa va urmareasca evolutia in cadrul evenimentului; veniti cu trenul pana la Brasov si utilizati transportul public pana in Moieciu de Sus. Daca ajungeti totusi cu masina, va rugam sa va luati si o bicicleta.
Lasati masina in parcare si folositi cel putin bicicleta pana in zona de start/finish. Prietenii vostri sa va insoteasca si sa va urmareasca pedaland in lungul Vaii Bangaleasa si voi sa savurati urcarile si coborarile versantilor fara sa va ingrijorati ca ati produs prea mult CO2 cu participarea la EcoTrail.
“cu materiale naturale” – tot ce incercam sa producem sau sa combinam in cadrul EcoTrail in vederea creeari unui produs nou (medalie, tricou, breloc, cana etc) dorim sa provina din materiale naturale sau reciclate. Asta inseamna ca noi, ca organizatori, dorim sa cream medaliile din materiale naturale ca piatra sau lemnul, tricourile din bumbac, promovarea se face virtual, fara consum de mase plastice si pungi din hartie, marcajele din lemn sau material reciclat etc.
“fara bannere din material plastic” – majoritatea evenimentelor sportive au devenit un fel de emisiune permanenta de publicitate.
Culori din ce in ce mai stridente, vizibile din drone sau elicopter, atrag atentia asupra firmelor care sponsorizeaza evenimentele. Incepem sa comparam evenimentele care se desfasoara in natura cu filmele de la televizor, care nu pot fi vizionate din cauza nesfarsitei reclame. Insistenta agasanta a bannerelor care doresc sa-ti atraga atentia nu fac altceva decat sa uiti ca de fapt participi la un eveniment outdoor! Noi dorim sa punem capat acestui obicei si stopam la EcoTrail utilizarea bannerelor confectionate noi in lungul traseului. Reclama va fi in mediul virtual sau la standul expozitional al firmei care doreste sa informeze despre produsele sale. Atat! Trebuie sa incheiem productia de materiale publicitare plasticul, aluminiul sau spuma poliuretanica.
Principiul IMPLICARII SOCIALE: Ne dorim ca la EcoTrail, inca e la editia test/pilot din acest an, sa avem langa noi majoritatea proprietarilor de teren din Moieciu de Sus, majoritatea proprietarilor de pensiuni si resturante, de magazine si alte servicii turistice – pentru a putea spune ca “am pornit impreuna la drum cu EcoTrail”.
Implicarea sociala a fiecarui locuitor din Moieciu de Sus, fie el satean in a 4 a generatie sau localnic la prima generatie, fiecare sa contibuie cum poate in buna desfasurare a acestui eveniment. Numai in acest fel se poate garanta ca, pe termen lung, evenimentul sportiv poate deveni unul de succes.
Astfel, la EcoTrail pensiunile si restaurantele locale se vor implica direct in asigurarea punctelor de alimentare si hidratare ale evenimentului.
Implicarea sociala nu inseamna insa doar munca prestata de organizator, CEM, si partenerii sai, proprietarii de fanete, paduri, pensiuni si restaurante, ci si implicarea participantilor sau a donatorilor in viata sociala a satului Moieciu de Sus. Da, ne dorim sa cream in anii urmatori o retea de ajutoare voluntare din randul participantilor care doresc sa vina sa dea o mana de ajutor localnicilor la munca de intretinere a fanetelor sau, de ce nu, de intretinere a potecilor si hodaitelor din zona Moieciului de Sus. CEM doreste sa organizeze o asemenea platforma online, in care sa existe acest flux de informatii legate de Moieciu de Sus si necesitatea stringenta de mentinere a unor fanete sau hodaite.
Principiul ECONOMIEI SUSTENABILE:
O comunitate rurala de munte poate fi sustenabila doar in masura in care ea nu isi distruge propriul suport economic. Pentru un sat ca Moieciu de Sus, la poalele Parcului Natural Bucegi, prima resursa care asigura un flux constant de iubitori ai destinatiei si implicit de vizitatori este Peisajul agro-pastoral montan traditional. Prin asta noi intelegem intregul sistem agricol creat si mentinut de localnici cu sute de ani in urma, care a generat exact cea ce ne place noua astazi sa savuram: peisajul cu hodaite risipite pe fanete inconjurate de garduri din lemn sau piatra, cu panorama Muntilor Bucegi in spate. Fara aceasta resursa turistica, valoarea Moieciului de Sus pe piata turistica ar scadea drastic. Declinul intretinerii acestui peisaj a inceput mai accentuat cu o decada in urma si se poate vizualiza azi peste tot acolo unde mestecenii tineri invadeaza fanetele neintretinute.
Consideram ca printr-un proiect de certificare a produselor traditionale locale (branzeturi, marmelazi, carnati sau care locala la garnita, lemn, sita, dranita, sindrila, ii, veste din zeghe, etc.) care sa fie vandute pe piata nationala si europeana se poate iesi din cercul vicios de abandon al prelucrarii fanetelor care sta la baza generarii acestor produse si servicii locale.
La EcoTrail dorim sa organizam in duminica urmatoare evenimentului un Brunch, la care sa participe cei care au ales sa se cazeze in sat si sa guste din bunatatile culinare ale satului.
Principiul RECLAMEI CORECTE:
Nici un eveniment cultural, economic, stiintific sau sportiv nu trebuie sa incalce principiul reclamei corecte. Ne asumam sa informam toti iubitorii acestei zone, donatorii nostri, participanti la evenimentele organizate de noi, cat putem de corect despre zona in care ne desfasuram activitatea, in general, si EcoTrail in special. Asta inseamna sa nu distorsionam, sa nu infrumusetam si nici sa prezentam negativ aspecte legate de aceasta zona sau de evenimentele organizate in ea.
Riscul cel mai mare al unei reclame incorecte este cand printr-o promovare inadecvata se creaza asteptari prea mari si acestea nu pot fi indeplinite. Rezultatul pe termen lung este acela ca vizitatorii pleaca mai degraba cu un sentiment de inselaciune si amaraciune, iar noi dorind exact opusul.